Setari Cookie-uri

Permis de casatorie

Se spune ca dragostea e oarba, ca atunci cand iubesti o faci neconditionat, ca respecti, ca te increzi, esti fidel si... astepti aceleasi lucruri de la partener. Se spune ca atunci cand hotarasti sa te casatoresti, hotarare ce iti apartine, o faci pentru ca in primul rand iubesti, apoi din alte motive. Cel putin asa este teoretic

Se spune ca dragostea e oarba, ca atunci cand iubesti o faci neconditionat, ca respecti, ca te increzi, esti fidel si... astepti aceleasi lucruri de la partener. Se spune ca atunci cand hotarasti sa te casatoresti, hotarare ce iti apartine, o faci pentru ca in primul rand iubesti, apoi din alte motive. Cel putin asa este teoretic.

E frumos sa crezi in teorii ca cele de mai sus, pacat ca realitatea lor este un pic rara. Desi mama imi spunea des, cicalitor de des, sa nu ma marit cu un barbat mamos, eu ii replicam mereu ca daca ma iubeste o sa fim fericiti. Eh... stia ea ce imi spunea.

Avand relatii, ca tot omul, am ajuns si la cea care credeam ca va finaliza “varietatea” de cuplu prin care trecusem pana atunci. Intrasem inre-o poveste de dragoste frumoasa. Amandoi lucram in acelasi oras in care eu ma nascusem, doar ca el porvenea dintr-o familie de provincie. Ideea este ca am putut, evident, sa ne mutam impreuna si sa punem, incet-incet, caramizile unei relatii stabile. In ciuda faptului ca in majoritatea cuplurilor flacara se duce cu trecerea timpului, la noi parea sa se mentina. Aveam tot felul de activitati placute la finalul zilei, ne intalneam in oras dupa serviciu, mergeam la un film sau direct acasa, gateam impreuna, ne jucam, aranjam cinele, stateam de vorba pana tarziu in noapte punand la cale planuri de viitor, era o relatie la care am visat dontotdeauna.

Citește și:

Avea multa grija de mine, imi facea des mici surprize, era romantic, tandru, grijuliu... De fiecare data cand eram suparata sau stresata imi spunea” Pui, nu-ti face griji, sunt langa tine si o sa fie bine.” Si il credeam.

Au trecut un an de cand locuiam impreuna si a decis, cam tarziu dupa parerea mea, sa ma prezinte parintilor lui. Pana aici a durat fericirea. Am mers de sarbatorile de iarna la parintii lui, insa mama lui nu m-a placut. Ei erau oameni simpli de la tara care se ocupau cu treburile lor gospodaresti, treburi pe care eu, fata crescuta la oras, nu le cunoastea. Nu stiam sa mulg vacam sa hranesc gainile si nici sa fac unt din lapte de vaca in butelca aia ciudata in care, am vazut eu, se freaca laptele cu un piston cu gauri in el (sau zmantana, nu stiu ce lactat baga acolo). Nu stiam nici sa fac slana din grasimea de porc pe care s-o atarnd intr-un cui sub sopron sa mananc din ea cand imi aduc aminte. In fine, aveau obiceiuri culinare specifice zonei, obiceiuri pe care, daca n-ai ajuns in acele locuri sau n-ai trait la tara, nu prea ai cum sa le cunosti. De aici au urmat concluziile: nu stiu sa gatesc, nu stiu sa tin o casa, practic eu nu pot avea grija de odorul ei asa cum se cuvine, nu sunt o gospodina si nu stiu sa-mi gospodaresc bunurile. M-am enervat destul de tare la luuuungile critici aduse in privinta gatitului si i-am replicat si eu ca nici ea nu stie sa gateasca melci, dulceata de trandafiri, salata de fructe de mare sau macar un banal sandwich. Si aveam dreptate, nici nu stia ce-s alea sau ca se mananca asa ceva. Si ce, asta insemna ca nu stie sa gateasca? Fiecare gatea ce stie, atata vreme cat era sanatos, cred eu ca mai sanatos decat slana aia afumata atarnata in cui.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
26 Martie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.