Trebuie sa ne casatorim si am aflat ca ma inseala

Viata e tare intortocheata. Crezi ca ai fericirea in palme si te trezesti brusc doar in iluzie...

Visul dragostei se transpune rar in realitate. In rest mai mult ne complacem in ideea de cuplu, ne dorim atat de mult incat credem in ceea ce nu e, ne formam propria iluzie in care credem cu desavarsire sau... nici macar nu mai reusim sa intemeiem acel cuplu. Intotodeauna intr-un cuplu unul daruieste mai mult, insa celalalt ar trebui sa fie cel care apreciaza mai mult.

Eu credeam ca am gasit fericirea, si culmea este ca acest sentiment este poate cel mai puternic drog, te face atat de dependent de el... Iti este apoi atat de greu sa te desparti de vise, de toate planurile de viitor, de persoana care credeai ca este motorul vietii tale, ca el aduce puterea de care ai nevoie pentru a muta si muntii, ca el este acea protectie sub aripa caruia poti intemeia linistita familia si poti creste alaturi de el un copil in bucurie si armonie. Uiti sa cladesti in tine un suport pe care oricand sa te poti sprijini.

Imi iubesc partenerul, sau il urasc, nici nu mai stiu ce simt, cert este ca are puterea de a ma ravasi pana in ultimele cotloane ale sufletului meu, de care nici nu stiam ca exista... Imi vin in minte ganduri de razbunare si totodata de iertare, as vrea sa-l vad ca-i pasa si ca sufera ca ma raneste si imi doresc atat de mult asta, ca si cum o minune i-ar pune sentimente pentru mine in suflet... Dar asta nu se intampla. El e la fel, rade fals (acum stiu ca este fals) si desi vede ca ceva se intampla cu mine si sunt destul de suparata, totusi nu face nimic, nu schiteaza niciun gest.

Trebuia sa ne casatorim, foarte curand, aproape toate pregatirile sunt gata, visele mele de a fi mireasa si de a fi iubita, de a-mi intemeia o familie si... of, toate acele vise care te fac sa te simti implinit ca fiinta, in latura ta umana, dincolo de profesie sau orice altceva, acea implinire care te face cu adevarat fericit... Eram asa aproape de toate acestea si chiar credeam ca le traiesc, dar acum am aflat ca nu ma iubeste atat de mult, nu ma doreste atat de mult si mai mult, ma inseala, iar gandul ca poate nici macar nu-i prima oara cand o face nu-mi da pace.

Nu cred ca mai vreau sa ma marit cu el, stiu in sinea mea ca nu-l voi ierta niciodata, ca nu il voi mai privi dulce si sincer, stiu ca mereu in sufletul meu o umbra de ura acerba va mocni si totusi... Nu am puterea de a ma desparti de el. Acum ma enervez, imi zic in minte o mie de lucruri si GATA, sunt hotarata sa ma despart, plec de acasa si dupa o ora ma simt pustie, parca as fi singura pe lume si o disperare de nedescris ma cuprinde, o dorinta de nestapanit ma cheama inapoi... Rational vreau, sentimental... nu pot.

Cum as putea scapa dintr-o astfel de stransoare? Am mai avut relatii, si deci esecuri, am trecut destul de usor peste, dar acum ma simt... sfasiata. Care este solutia sa poti, sa reusesti sa faci ceea ce constientizezi ca este bine sa faci, care este cheia puterii intr-un astfel de moment?

De unde sa-mi adun taria? Stiu ca orice om poate trai singur, dar... degeaba stiu. As vrea sa fug departe, macar o vreme, poate asa... uit. Nu inteleg de ce unii oameni distrug asa sufletul si visele unei persoane, cum isi pot bate asa joc de timpul lor, de sperantele lor si mai ales de sentimentele lor, doar pentru aventuri? Merita un astfel de sacrificiu? Nu inteleg de ce astfel de oameni care stiu ca nu sunt capabili de a fi fideli, cum de isi fac o relatie in care joaca teatru mereu, mai ales de ce isi fac o astfel de relatie si de ce mai cer in casatorie partenera? Ce le lipseste? Stabilitatea pe care oricum nu si-o doresc? O familie in care oricum nu se vor simti fericiti si pe care nici nu vor fi in stare sa o faca fericita? Sau ideea ca are cine le face de mancare si le calca o camasa? Ma navalesc mii de ganduri, de neintelegeri, nu vad un sens, nu vad logica lucrurilor, parca ar fi nebun si imi este imposibil sa descifrez macar o dorinta a lui... ceva legat de mine. Ce caut eu aici, langa el? Ce cauta el langa mine? Vreau doar sa doara mai putin, sa aud un sfat pe care sa-l urmez si sa doara mai putin, caci stiu sigur ca eu pe deget inelul dat de el nu-l voi purta vreodata...

Enry