Un nou an inseamna, printre altele, o noua sansa la fericire. Acesta poate reprezenta imboldul necesar pentru a reaprinde flacara pasiunii in viata de cuplu si pentru a te apropia mai mult de cel iubit. O data cu noul an poti pune deoparte frustrarile si problemele din trecut incepand astfel un nou capitol, mai bun decat cel vechi.
Agenda romantica pe 2010 are un scop simplu si dezinteresat: urmareste sa transforme anul 2010 in cea mai fericita perioada a relatiei tale. Respecta-i precizarile si nu vei regreta:
1. Vom petrece mai mult timp impreuna facand lucruri ce ne plac
Daca sunteti impreuna nu inseamna neaparat ca va plac aceleasi lucruri insa e imposibil sa nu aveti si cateva pasiuni comune precum excursiile in natura, mersul la cinema, plimbarile etc. Incercati sa petreceti timpul comun ocupandu-va de ele. Aceste activitati vor intari prietenia dintre voi. Cuplurile care se distreaza impreuna, raman impreuna.
2. Vom incerca lucruri noi si experiente incitante
Incepand de azi trebuie sa rupeti rutina. S-a terminat cu sexul o data pe saptamana sau cu sexul mecanic in care puneti in practica aceleasi miscari. Incercati lucruri noi, fie in pat, fie in viata sociala sau in orice alt domeniu. Incercati acel club in care nu ati intrat niciodata si mancati din cand in cand la un restaurant la care nu ati mai mancat inainte. Incercati pozitii noi si jucarii sexuale. Cautati activitati iesite din comun si incercati-le impreuna. Ce ziceti de cursuri de parapanta sau cursuri de dans? Iar daca descoperiti pe parcurs ca nu va plac macar stiti ca ati incercat impreuna.
3. Ne vom face partenerul/partenera sa se simta sexy
Aratati-i jumatatii voastre ca o singura privire de-a lui/ei va innebuneste. Contactul fizic este cea mai buna metoda de a face asta: saruturi profunde in loc de pupici, imbratisari pasionale mai degraba decat atingeri superficiale.
4. Vom fi sinceri unul cu altul
Veti face dragoste atunci cand amandoi aveti chef sa faceti dragoste, veti face sex atunci cand aveti chef de sex, nu veti minti pentru a-l proteja pe celalalt sau pe voi insiva. Aviz amatorilor: in relatia voastra orgasmul nu va mai fi niciodata simulat. Incepand de astazi veti fi complet sinceri unul cu altul aratand astfel respectul pe care il aveti pentru partenerul de viata.
5. De acum inainte nu ne vom mai sacrifica relatia in favoarea prietenilor, rudelor sau sefilor
Implicati-va cu adevarat in relatie si dati iubirii sansa pe care o merita. Amintiti-va ca la sfarsitul zilei sau la sfarsitul timpului pe care il aveti pe pamant singurul lucru care conteaza e iubirea ce va leaga. Chiar daca va e frica, chiar daca sunteti obositi, nervosi sau ocupati gasiti-va timp si rabdare pentru cel/cea cu care impartiti patul. Obligatiile de munca, sociale sau familiale nu vor mai interveni intre voi si nu va vor mai fura din putinul timp pe care il aveti impreuna. Aveti dreptul sa fiti egoisti cand vine vorba de iubire.
6. Nu vom uita sa ne facem mici surprize unul altuia
Micile gesturi fac deliciul oricarei relatii. Cui nu ii place sa fie surprins cu un mic picnic romantic sau cu un cadou (nu neaparat scump)? Si cui nu ii place sa vada bucuria intiparita pe fata celuilalt la descoperirea surprizei? Fiecare dintre voi trebuie sa intre atat in papucii celui ce ofera cat si in ai celui ce primeste, fara a tine insa scorul.
7. Ne vom da intalnire in fiecare saptamana
Daca locuiti impreuna si va vedeti in fiecare zi nu inseamna ca nu puteti sa va dati o intalnire si sa va comportati ca si cum ati fi la inceput. Imbracati-va si aranjati-va adecvat, flirtati si permiteti-va mici mofturi: un spectacol deosebit, o plimbare sub clar de luna etc. Nu veti discuta ce trebuie sa faceti cand ajungeti acasa si nu va veti gandi la treburile din ziua urmatoare. Veti fi prezenti fizic si psihic la intalnire.
8. Nu ne vom neglija aspectul fizic
Timpul si certitudinea ca avem pe cineva langa ne ajuta sa ne delasam (si vorbim aici despre ambele sexe). Cine spune ca aspectul nu conteaza se amageste. Bineinteles ca il iubim pe cel drag asa cum este dar am fi si mai innebuniti dupa jumatatea noastra daca am vedea ca vrea sa fie in cea mai buna forma posibila. Prin urmare apucati-va de sport impreuna: mergeti la sala, faceti jogging sau jucati basket. In plus, exercitiile fizice vor avea un efect pozitiv asupra increderii de sine si asupra libidoului.
9. Vom discuta despre sex atat in dormitor cat si in afara lui
Cand o relatie se maturizeaza avem impresia ca stim tot ce e de stiut despre partenerul/a de viata, mai ales cand vine vorba de sex. Ni se pare ca acum totul e mult mai usor deoarece stim ce trebuie sa facem si ce nu. Prin urmare nu prea mai vedem rostul unei discutii pe acest subiect. Si totusi multe persoane ar vrea sa discute despre sex cu cel drag, sa ii dezvaluie fanteziile lor sexuala si sa ii spuna ceea ce le place sau nu- problema e ca nu stiu cum sa inceapa aceasta conversatie. In plus, exista intotdeauna teama de a nu-l rani pe cel drag facandu-l sa creada ca nu esti satisfacut/a. Pentru asemenea subiecte alegeti intotdeauna un moment neutru, spre exemplu cand pregatiti masa, explicati cat mai simplu si mai pasnic si ascultati intotdeauna cu calm raspunsul partenerului.
10. Vom scoate televizorul/ laptopul din dormitor
Tineti minte timpurile acelea in care nu aveati nevoie de nimic care sa va distreze? Voi erati de ajuns: vorbeati inainte de culcare, adormeati impreuna, va trezeati impreuna. Intre timp lucrurile s-au schimbat si ultimul care adoarme stinge televizorul. Deveniti treptat doi straini care impart un pat. Promiteti-va unul altuia ca in momentul in care intrati in dormitor ramaneti doar voi doi si va ganditi numai la voi si la relatia voastra.
Sursa: Kudika.ro