Setari Cookie-uri

3 lucruri de care sa tii cont atunci cand iti organizezi nunta

Cum sa te asiguri ca ai o nunta asa cum ai visat!

Intotdeauna ai visat ca la nunta ta sa ii inviti pe toti cei care iti sunt dragi sau care ti-au fost alaturi intr-un moment sau altul. Insa realitatea nu este nici pe departe atat de simpla. Din pacate, din diverse motive, trebuie sa tai drastic din lista mentala a invitatilor si sa te multumesti atat cu nelipsitele obligatii familiale cat si cu cei mai buni si mai apropiati dintre prieteni care reusesc sa fie alaturi de voi in ziua nuntii. Iata cateva puncte pe care ar trebui sa le consideri atunci cand va planificati nunta:

organizare nunta

Consultati-va cu familiile si invitatii lor “obligatorii”

Desi listele voastre de invitati nu au nimic in comun, trebuie sa tii cont si de invitatii parintilor si socrilor, care “nu pot” sa lipseasca sub nicio forma de la nunta voastra (spre linistea si confortul lor sufletesc). Mai ales daca ei sunt cei care v-au ajutat financiar sa organizati nunta, ar fi nepoliticos sa nu tineti cont de preferintele sau obligatiile lor, chiar daca voi personal nu ii cunoasteti sau nu sunteti atat de apropiati de acesti invitati. Cu toate acestea, nici nu le lasati mana libera, pentru ca v-ati putea simti doi intrusi la propria nunta, inconjurati de o mare de straini zambareti, insa totusi straini. Stabiliti o limita si aveti grija ca aceasta sa se respecte, fara exceptii!

Citește și:

Tineti cont de bugetul aflat la dispozitie

Acesta este poate chiar mai important decat lista invitatilor, pentru ca pe baza lui va organizati intreaga nunta. Un buget moderat spre modest nu va va permite extravagante si invitati numerosi, insa avantajul este ca va puteti crea o nunta mai intima, care sa va reprezinte mai bine, si sa fiti inconjurati de oameni mai putini, dar care conteaza cu adevarat. Un buget mai mare va reusi sa acopere si chiar sa va depaseasca asteptarile si sa va ofere tot ceea ce este mai bun si banii pot cumpara, asigurandu-va astfel o petrecere incarcata de rasfat si momente inedite. Stabiliti din timp bugetul si linia pe care o va urma nunta voastra, pentru a va bucura cu adevarat de ea!

Tineti cont de confortul propriilor invitati

Chiar daca va bucurati sa va fie alaturi cele doua sute de cunostinte si prieteni, nu faceti greseala sa ii inghesuiti intr-un restaurant care nu face fata decat la 90 de persoane. Nu este politicos nici sa plasezi mese pana in pragul usii, unde oaspetii vor sta ingramaditi ca sardinele, in bataia curentului. In plus, un restaurant foarte aglomerat nici nu permite un ring de dans acceptabil si va veti trezi cu o multime de oameni, nu doar inghesuiti, ci si incredibil de morocanosi, care nu vor sti cum sa faca sa plece cat mai devreme. Cu siguranta ca nu va doriti asta! Cel mai bine este sa cereti un plan al salii, in care sa puteti vizualiza numarul ideal de mese si scaune, pentru a va asigura ca nimeni nu rastoarna si nu darama nimic/pe nimeni in drum spre/pe ringul de dans.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
2 Februarie 2016
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.