Casatoriile la indigo

Cand eram tanara asociam casatoria cu dragostea, visam la o singura poveste de iubire, prima si ultima, care se “materializa” prin casatorie. Nu vedeam o relatie decat prin spectrul nuntii, al familiei, acea verigheta ce garanta siguranta, fericire, implinire.

Prin dragoste am inteles intotdeauna libertatea de a fi tu insuti alaturi de cineva, sustinere, bucurie, “saptiu” fara griji, unde nu incape decat fericirea. A venit vremea cand am aflat ca prima dragoste nu este ultima, ca cei ce traiesc o singura dragoste sunt poate cei mai norocosi oameni. Am realizat ca nobilele sentimente nu se ascund in spatele unei verighete ci ca ele sunt intens traite dincolo de orice limita sociala.

Am sesizat insa ca dragostea trebuie jurata in fata Domnului in cadrul aceluiasi ritual caruia i se supun atatia indragostiti. De asemenea casatoria se face prin semnarea unor acte la primarie, acte in care isi trec numele toate cuplurile care au ales sa faca acest pas. Toate sunt atat de asemanatoare...

Petrecerea de nunta de asemenea are organizare comuna. Mireasa trebuie sa imbrace un anumit tip de rochie, caci asa e datina din timpuri stravechi. Poarta voal, diadema si buchet (carora li s-au atribuit semnificatii specifice). Succesiunea evenimentelor in cadrul petrecerii de nunta este relativ aceeasi, tortul de nunta este nelipsit, buchetul este intotdeauna aruncat in spate etc. De ce atat de multa rutina pentru un eveniment care ar trebui sa fie unic in viata? Este oare considerat unic doar datorita faptului ca nu ar trebui sa se repete, ci nu pentru o frumusete aparte? Eu consider ca mireasa trebuie sa fie aranjata in felul in care este ea cea mai frumoasa. Sunt mirese pe care albul nu le avantajeaza, de ce sunt atatea discutii intre invitati cand “printesa” are o alta vestimentatie decat obisnuita rochie de mireasa pe care se asteapta toti cei prezenti sa o vada? De ce atat de multe “reguli” impuse de societate, ca o carte comuna ce totusi descrie fiecare destin in parte...

Apoi urmeaza “regulile” casatoriei in sine, acelea care inca se pastreaza si care vorbesc despre rolurile femii intr-o familie (facut mancare, curatenie, cresterea si educarea copiilor, desi in zilele noastre si femeile muncesc) si cele ale barbatului (protectie morala si financiara etc). Societatea a creat reguli pana si pentru viata de cuplu. De multe ori oamenii nu isi organizeaza singuri viata personala conform posibilitatilor, astfel incat sa obtimizeze timpul petrecut impreuna in functie de particularitatile relatiei lor. Adesea sunt urmate tiparele mult cunoscute si viata toata devine un indigo al altor vieti. Citeam cu mult interes definita casatoriei: “Casatoria este o istitutie, conventie incheiata printr-un act de stare civila intre un barbat si o femeie, care si-au luat obligatia sa intemeieze o familie”. Institutiile sunt un set de reguli formale sau informale generatoare de ordine in raporturile sociale, constrangeri create de indivizi pentru a da forma interactiunii umane.

Nimic nu ne garanteaza o a doua viata, o a doua sansa, poate doar dorinta si credinta noastra. Sa traim atunci asa cum simtim, sa iubim liber, sa ne supunem minimului de reguli ale societatii peste care nu putem trece, in rest sa fim noi, unici. Eu n-am sa fac o petrecre de nunta “ca la carte”. Noi vom organiza ceva asa cum simtim, asa cum intelegem noi frumosul si bucuria.

Camelia

---