Povestea nuntii mele - vis si fericire

Cand vorbim despre un eveniment important din viata omului, viata sociala a omului, vedem deja in fata ochilor derulandu-se toate etapele acestuia bine stabilite prin traditii.

La fel si in cazul nuntii. Cand auzi acest cuvant deja vezi un barbat gatit in straie de ocazie cu o femeie langa el imbracata intr-o rochie alba, eventual stufoasa, cu niste flori in mana si un voal pe cap. In imagine iti mai apare de asemenea si manunchiul de flori pe care aceasta il tine si multa forfota, multi oameni, pahare de sampanie, dansul mirilor, tortul, jartierea, dansul gainii si inca vreo cateva traditii de nunta.

Si eu visam la o nunta ca in povesti, in care voi imbraca o rochie alba cu fusta larga-larga si trena lunga, cu o tiara stralucitoare pe cap si o gentuta din flori in locul buchetului, printesa a unei seri ce are sa deschida un drum in doi, presarat cu dragoste. Il visam si pe el, tanarul ales, frumos imbracat intr-un costum bej...

Dar viata nu a fost chiar blanda si ingaduitoare. Nu aveam multi ani cand m-am maritat, nici nu trceusem de 20 de ani. Eram o copila care iubeam, iubeam cum niciodata nu mai poate iubi un adult. Iubeam sincer. Si el ma iubea la fel, era cu trei ani mai mare decat mine. Aveam o relatie de doi ani cand m-a cerut in casatorie si evident ca nu l-am putut refuza.

Situatia pentru noi insa nu era chiar roz. Parintii mei proveneau din oameni simpli, ce locuiau la sat si nici ei n-au plecat prea departe. Tata a murit cand eram eu mica intr-un accident la un parc de petrol, in zona noastra sunt cateva si oamenii lucreaza acolo, unde altundeva? Asa ca mama m-a crescut pe mine si pe frate, mai mic cu doi ani. Insa n-a trecut mult timp si boala n-a iertat-o nici pe ea, dobandind o patologie canceroasa. Asa ca... a trebuit sa avem grija de ea. Cu drag am avut grija. Ma minunau intotdeauna ochii ei atat de plini de viata si speranta si ma uitam la mine ca eram tanara si puternica si asa usor cadeam prada depresiilor si descurajarilor, dar ea... ea vedea binele din orice. In fine, nu aveam bani, nici eu, nici viitorul sot, dar eram fericiti.

Asadar nu am avut finantele necesare pentru a organiza o nunta ca in povesti, acea nunta la care viseaza fiecare fetita. Noi n-am factu pregatiri, iar rochia mi-a daruit-o nasa. Nu parea extraordinara, insa mie imi statea atat de frumos in ea ca nici acum nu imi vine sa cred uitandu-ma peste poze cat de frumoasa poate fi si simplitatea. Niu am organizat o masa intinsa pe delulet, in poiana ( era zona de dealuri unde traiam noi), cu muzica de lautari venbiti de drag, nu pentru bani, oameni ce ne stiau de cand ne dadusera ochisorii. Am invitat toti oamenii care vroiau sa vina fara vreo obligatie. Si au venit multi. A fost o nunta atat de frumoasa... plina de veselie, fara nimic fals, fara traditii impuse, in care toti oamenii au dansat, iar noi eram in mijlocul lor. Si acum mai pomenesc oamenii cand mai ajungem in acele locuri ce frumos a fost "o nunta de copii" cum ii spun ei nuntii noastre. Nu ced ca fastul e cel care conteaza, ci oamenii care iti vin la nunta!

Am plecat apoi in capitala, ne-am angajat, am facut si facultati... Acum avem bani, dar culmea e ca ne lipseste simplitatea aceea. E un gol pe care il mai umplem din cand in cand, atunci cand mai ajungem in acele locuri... Va doresc si voua o nunta fericita in adevaratul sens al cuvantului.

---