Desi fiecare femeie viseaza inca din copilarie la ziua in care va fi printesa, planificarea propriu-zisa a nuntii poate fi extrem de stresanta. De altfel, perioada premergatoare nuntii este deja celebra pentru emotiile si stresul pe care il provoaca.

Păr hidratat, sănătos și ușor de pieptănat? Se poate!

Totusi, daca esti organizata ca un spartan, poti scapa de aceste neplaceri. Iti recomand sa respecti timeline-ul de mai jos:

Cu un an inainte de nunta

  • Stabileste data aproximativa a nuntii luand in considerare calendarul religios
  • Alcatuieste o lista orientativa de invitati ca sa poti aproxima dimensiunea salii in care vei tine petrecerea nuntii. Ia in calcul si invitatii parintilor.
  • Rezerva restaurantul unde vrei sa tii petrecerea. Este posibil sa fii nevoita sa schimbi data in functie de disponibilitatea locatiei. Multe cupluri fac rezervari chiar cu mai mult de un an inainte deci este posibil sa ai surprize neplacute.
  • Alege biserica si programeaza cununia religioasa.
  • Stabileste-ti un buget aproximativ - in functie de acesta, poti trece la pasii urmatori.
  • Contracteaza o agentie de organizat nunti. Initial vei simti ca daca te ocupi singura de fiecare aspect in parte, vei obtine un pret mai bun. Putin probabil. In general agentiile fac reduceri importante pentru pachetele all inclusive si au la randul lor oferte convenabile de la producatori. Asadar, chiar daca iei in calcul comisionul agentiei, vei afla ca poti obtine un cost optim in acest mod. In plus, vei fi scutita de multe batai de cap. Avand insa experienta mai multor nunti, sunt sigura ca vei vrea sa te convingi singura ca este mai avantajos sa apelezi la o agentie.
  • Alege tema si stilul nuntii
  • Alege nasii
  • Incearca sa gasesti modelul rochiei pe care ti-o doresti. Este posibil sa fii nevoita sa faci rezervare pentru ea de pe acum. Daca doresti sa mai slabesti pana la nunta, incepe o dieta echilibrata si anunta persona care iti comanda rochia sau ti-o croieste ca ai in plan sa slabesti.
  • Alege un fotograf si un cameraman.
  • Rezerva un Dj si/sau o formatie/un cantaret. In general si acestia au rezervata prezenta la nunti cu mult timp inainte.

Cu jumatate de an inainte de nunta

  • Alege un model pentru invitatiile de nunta.
  • Discuta cu Dj-ul despre playlistul nuntii si eventualele momentele speciale.
  • Documenteaza-te in legatura cu actele necesare pentru cununia civila si cea religioasa.
  • Incepe sezonul de shopping: verighete, costumul mirelui, pantofii (atat pentru el, cat si pentru tine), eventuale alte accesorii (bijuterii, diadema, butoni, etc)

Cu 3 luni inainte de nunta

  • Finalizeaza lista invitatilor si trimite invitatiile.
  • Daca iti doresti o coregrafie speciala pentru primul dans, e bine sa incepi cursurile de dans.
  • Fa rezervarile pentru luna de miere.
  • Stabileste cu decoratorul cum va arata sala petrecerii (flori, lumini, huse pentru scaune etc.)
  • Stabileste modelul buchetului de mireasa si rezerva-l.

Cu o luna inainte de nunta

  • Organizeaza petrecerea burlacitelor.
  • Fa-ti analizele medicale necesare pentru nunta. Atentie! Valabilitatea adeverintei medicale este de 2 saptamani, deci ele nu trebuie facute mai devreme de atat.
  • Discuta cu preotul ultimele detalii legate de ceremonia religioasa.
  • Depune actele la Oficiul de Stare Civila. Atentie! Intereseaza-te din timp la primarie cand trebuie depuse actele.
  • Fa o degustare a meniului pentru nunta. Te va scuti de eventuale momente neplacute. Fa poze si fii critica, mai bine acum decat mai tarziu!
  • Cere confirmari de la invitati
  • Stabilieste asezarea la masa a invitatilor - pe cat pare de simplu, pe atat este de complicat in realitate. Vei avea senzatia ca trebuie sa aplanezi al treilea razboi mondial!
  • Comanda tortul de nunta
  • Fa proba la coafura si make up.

Cu o zi inainte de nunta

  • Printeaza in multe exemplare un timeline pentru staff - ora cununiei religioase, a celei civile, a sosirii invitatilor, primul dans, servirea meselor etc.
  • Daca nu ai apelat la un profesionist in organizarea nuntilor, numeste o prietena “de sacrificiu” care sa se ocupe in ziua nuntii de orice problema care poate aparea pe parcurs.
  • Dormi!

In ziua nuntii

Nu trebuie sa faci nimic altceva decat sa te mariti! Nu-ti mai bate capul sub nicio forma cu organizarea. Tot ceea ce ai putut face pana acum este deja rezolvat. Daca ceva nu va merge conform planului, nu este problema ta, ci a organizatorilor sau a prietenei "de sacrificiu".

Rolul tau e sa te simti bine si sa te bucuri din plin de aceasta zi speciala.

Sursa articol: carmenevents.blogspot.ro

Sursa foto prima pagina: Shutterstock

Transforma-ti rochia de mireasa intr-o creatie de lux cu un buget mic
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: