Setari Cookie-uri

Petrece luna de miere in capitala Lumii Noi

Uriasul Berlin nu poate fi cuprins nici intr-o descriere de 200 de pagini. Capitala Germaniei poate oferi mai mult, mult mai mult decat ar putea experimenta un turist obisnuit intr-o saptamana, chiar doua de vacanta. Pentru a va face insa o imagine cat de cat relevanta asupra acestei metropole europene putem incepe prin a spune ca Berlinul are o suprafata de aproape 900 de kilometri patrati, primeste 850.000 de vizitatori anual si gazduieste 172 de muzee si palate, 50 de teatre, peste 200 de cluburi si discoteci, trei gradini zoologice, zeci de lacuri, plaje, parcuri, galerii de arta, opere, malluri… iar lista poate continua pana cand fiecare pretentie turistica este pe deplin satisfacuta.

Atractii turistice

Muzee si palate sunt peste 170 in Berlin astfel incat o simpla enumerare a lor este mai putin utila decat selectarea si prezentarea celor mai vizitate astfel de “atractii”. Museumsinsel este cel mai important complex muzeal al Germaniei (aflat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO) – gazduieste cinci muzee diferite vizitate anual de peste 800.000 de turisti. Iata mai jos alte astfel de atractii:

Muzeul Pergamom este cel mai vizitat muzeu al Berlinului. Asta si datorita faptului ca gazduieste trei Mari Colectii de Arta – Colectia Antica, Muzeul Estului si Colectia Artei Islamice.

Checkpoint Charlie Pentru cei care doresc o incursiune in trecut aici este cel potrivit loc pentru a afla mai multe despre Zidul Berlinului, unele treceri ilegale ale granitei si alte informatii sau povesti adevarate. In aceast loc se ruleaza filme, exista expozitii de fotografie iar uneori se organizeaza intalniri cu cei care au fost martori sau personaje principale ale ale evenimentelor care au dus la caderea Zidului.

Muzeul de Istorie este gazduit intr-un imens dar fascinant palat construit in stil baroc. Zeughaus a fost construit initial in anul 1695 la ordinul lui Frederic al III-lea. Pana la inceputul secolului al XX-lea fost Arsenal si Muzeu Militar. In cel de-al Doilea Razboi Mondial palatul a fost in mare parte distrus de bombardamente. A fost reconstruit iar din 1990 gazduieste expozitii permanente de arta si istorie.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
10 Aprilie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.