Ne iubim, dar nu ne putem cununa religios

Cum stateam linistita am sesizat plimbandu-se pe malul marii undeva departe o persoana... o vedeam mai mult ca pe o umbra si imi parea sa fie o silueta masculina. Se apropia din ce in ce mai mult, mergand fara graba, ca intr-o lume uitata de timp. A juns aproape de mine, era intr-adevar un barbat, s-a uitat la mine, a venit aproape si m-a intrebat daca ii permit sa se aseze langa mine. Mi se parea destul de indiscret si faptul ca stateam acolo singura trebuia sa ii dea de inteles ca o companie nu era chiar ceea ce imi doream. Insa cand i-am intalnit privirile, nu am putut sa ii refuz dorinta. Avea o fizionomie care pentru prima data ma fascina: parul scurt insa suficient de moale cat sa i-l fluture vantul, ochii ca doua margele bine conturati de gene lungi si negre, sprancene fine, ca desenate si buze generoase, carnoase si un tem imaculat, umbrit doar in zona barbii. Mai spusese cateva fraze dar nu le-am auzit, eram ocupata cu analiza fizica a lui. In fine, am facut cunostinta si m-a invitat la o intrecere pe plaja, astfel a inceput jocul. Ne-am alergat, am inotat, am vorbit despre viata noastra, ne-am indragostit unul de celalalt in acea noapte. El era vecinul prietenilor mei. Toate zilele le-am petrecut impreuna, traiam cu adevarat o poveste de dragoste cu tot cu fluturasii din stomac pe care in sfarsit ii simteam si eu, cu dorinte arzatoare si cu o bucurie interioara ce ma facea sa zambesc continuu. Relatia noastra a continuat si dupa plecarea mea, el venind apoi in tara pentru a fi langa mine.

Ne intelegem minunat si vrem sa intemeiem o familie. De bine de rau, actele la primarie pot fi facute, insa as fi vrut sa fim casatoriti si religios. Ceea ce nu am spus pana acum este ca el este de religie sectanta iar casatoria noastra religioasa nu este posibila, ei nu accepta, iar Biserica Crestina accepta doar cu botezul lui, fapt ce i-ar periclita definitiv relatia sa familiala. Nu zic ca nu se poate nici fara, insa toti cei din jurul meu ma trag la raspundere cu privire la cununia religioasa de parca eu as fi de vina... E un intreg scandal si in familia mea si toate acestea pentru o slujba de cateva ore. Daca toti avem dreptul la iubire, de ce nu toti avem dreptul la mantuire?

Citeam intr-o carte celebra, structurata in zece capitole a cate zece povesti, o istorioara deosebit de frumoasa. Un rege batran era renumit pentru bunatatea sa, intelepcinea si puterea de a schimba lucrurile in bine. Se spunea ca are puterea de a indeplini orice dorinta datorita faptului ca purta pe deget din mosi-stramosi un inel cu puteri magice. Fiind batran, urma sa dea mai departe inelul ca mostenire, insa avea trei fii, fiecare dintre ei meriatnd inelul respectiv. Mosul s-a dus la cel mai vestit bijutier al vremii si i-a spus sa ii mai faca inca doua inele identice cu cel magic. Bijutierul a fost atat de priceput, incat celelalte doua inele semanau foarte tare cu cel real, iar mosul, ajuns acasa, le-a incurcat. Ce sa faca-ce sa faca, a chemat fiul cel mare si i-a dat de indeplinit o sarcina dificila, spunandu-i ca daca o va indeplini ii va oferi o treime din imparatie si inelul magic. Mai apoi acelasi lucru i l-a spus si celorlalti doi fii pe care i-a chemat in parte la el. Fiecare dintre baieti a dus la bun sfarsit sarcina, fiecare dintre ei fiind oameni intelepti, buni, iubitori si intelegatori. Mosul a ajuns la concluzia ca fiecare dintre ei ar merita inelul amgic, asfel ca i-a chemat in parte si le-a oferit fiecruia un inel din cele trei, nestiind care era cu adevarat cel magic. Apoi fii au domnit imparatiile lor la fel de bine ca si tatal lor, increzatori mai mult in inel decat in fortele proprii. S-au reintalnit dupa ani de zile si s-au intrecut care era un rege mai bun. Au ajuns la concluzia ca fiecare era un rege bun, insa unul trebuia sa fie mai bun, cel care avea inelul magic (fiecare dintre ei stia ca a primit de la tata inelul), asadar s-au hotarat sa il arate. Tare surprinsi au fost cand au aflat ca fiecare dintre ei primise un inel de la tatal lor, nemaistiind nici ei care era cel adevarat. Insa, indiferent de puterile inelului, toti au fost imparati desavarsiti. La fel si cu religiile, fiecare din zei e unul ce poarta inelul, real sau nu, propovaduind aceleasi reguli generale ale dragostei si bunei intelegeri. Nu conteaza inelul (religia) cat conteaza cum esti tu, ca om.

As vrea sa existe mai putine limite sociale in ceea ce priveste relatia de cuplu, as vrea ca dragostea sa fie acceptata in identitatea sa proprie, in unicitatea sa.

Elisa