De ce nu ma cere in casatorie...

De ce nu ma cere in casatorie...
Kudika
27 Aprilie 2010

Stiu ca nu doar eu imi rostesc aceasta intrebare in gand sau in mijlocul prietenelor care adesea aproba ca se confrunta si ele cu aceeasi problema... barbatii stau in relatii cu noi ani in sir si totusi nu rostesc acele simple cuvinte, dar totusi magice... si mult asteptate.

Stiu ca nu doar eu imi rostesc aceasta intrebare in gand sau in mijlocul prietenelor care adesea aproba ca se confrunta si ele cu aceeasi problema... barbatii stau in relatii cu noi ani in sir si totusi nu rostesc acele simple cuvinte, dar totusi magice... si mult asteptate.

de ce nu ma cereMi-am pus si eu aceasta intrebare, desi relatia mea nu este chiar foarte lunga, doar doi ani si jumatate, insa traiti intens, cu paisune, in care am strans impreuna atat de multe experiente placute si diverse... Nu mi-as fi pus poate aceasta intrebare daca de curand nu as fi implinit o varsta care imi da senzatia ca ma transpune intr-o alta era, deodata simt responsabilitatea vietii cum imi apasa umerii, simt ca perioada nebuniei, a rebeliunii firii mele a cam luat sfarsit si culmea este ca simt nevoia sa ma gasesc linistita langa un barbat, alaturi de care sa uit de independenta, de egoism, cu care sa cladesc acea “viata in doi”, in care suntem mult mai puternici, in care ne permitem o casa, in care avem curajul sa crestem un copil...

Poate ca fiecare femeie simte aceste nevoi la un moment dat... Oare barbatii simt la fel? Daca am analiza materialul lor genetic am zice ca nu, ca ei sunt programati pentru reproducerea speciei ci nu pentru formarea familiei, ca doar femeia isi creste cu grija copiii. Dar acest aspect este strict animalic, eu nu vreau sa cred ca el exista si acum, ca barbatul modern in care s-au incrucisat genele atator generatii a ramas inca la acel instinct... si atat. Dar cine stie... eu vreau sa cred ca fiecare om este altfel si ca nu ar trebui sa vorbim la general unele aspecte.

In fine, sa revin la firul povestii. Avem o relatie frumoasa, plina, in care ne ajutam recirpoc, ne sustinem, investim timp, atat cat putem, dar si vise si planuri, sunt fericita sa ajung in fiecare seara acasa sa stiu ca ma primesc niste brate calde si o voce blanda, indiferent de cat de rea sau buna ne-a fost ziua, sa stiu ca gatitul este o joaca plina de picanterii intre noi, dusul de seara la fel, iar filmul de relaxare ne destinde total. Imi place atmosfera asta care exista in cuplul nostru, este inteligent si puetm discuta orice intr-un mod educat, chiar daca este vorba de o contrazicere si avem cam aceleasi hobby-uri, astfel ca mergem la distractie peste tot impreuna. Imi place atat de mult incat as vrea sa conserv cumva relatia, sa o pecetuiesc pe viata, sa imi ramana mie... si stiu ca primul pas pentru aceasta este sa o transform intai intr-o familie, intr-o familie legalizata cu toate drepturile. Dar el nu ma cere...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri