Te am si te mai vreau...

Dar se intampla mereu ceva cu mine... Il tin in brate si totusi as vrea mai mult, as vrea cumva sa ma impart in doua si cu o jumatate sa patrund in sufletul lui si sa ma poarte mereu cu el, fiindca imi e dor... Imi e dor de el cand pleaca in interes de serviciu, imi e dor cand petrece cu prietenii in seara lor saptamanala si orice ocupatie as gasi nu il inlocuieste. Imi e dor de el in toata ziua mea de lucru...

Mi-e dor sa-i simt atingerea chiar si cand e langa mine si isi gasesti diverse ocupatii si mi-e dor sa ii acaparez intreaga atentie cand lucreaza la laptop concentrat pe problemele lui, desi sunt langa el...

Imi e dor sa-mi spuna ca sunt frumoasa si uneori ma tem ca va veni vremea cand nu voi mai fi...

Il vreau chiar de stiu ca il am, il vreau mai mult, il vreau cu o siguranta, sub un juramant sacru al cerurilor, sa stiu ca langa mine va ramane. Il vreau sa-mi ierte greselile, sa ma sustina cand sunt slaba si sa faca din mine o femeie fericita, sa-mi fie tata copiilor mei si mos care sa ma tina de mana cand genunchii cu greu ma vor mai ajuta sa merg... Il vreau sa ma admire si aprecieze asa cum o fac si eu fata de el.

Iubesc ciudat, insotita de sentimentul insaturatiei, nu ma mai satur sa il aud, sa-l vad, sa-l simt, sa ii vorbesc, sa il ating, sa-l dojensesc, sa-l caut... Nu ma mai satur de privirile lui, de zambetul lui, de imbratisari si sarutari, de nopti calde in care ma simt cel mai fericit om din lume. Da, sunt sigura ca sunt...

Nu ma mai satur sa mi-l imaginez ca sot, ca tata, ca prieten, confesor, iubit, sau sa-l alint, sa ne jucam, sa ne plimbam...

Nu ma mai satur de timpul in doi, de a fi impreuna, de cum stie numai el sa imi fie alaturi...

Nu ma mai satur sa il am, il am si il mai vreau...


Iulia Dibu

---