(P) Jurnalul unei printese uituce

N-am fost niciodata foarte priceputa intr-ale organizarii. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt dezordonata, doar ca nu reusesc sa-mi planific foarte riguros agenda. Iar expresia “a face totul din timp” inca imi da mari batai de cap.

De aceea, cand a trebuit sa ma ocup de organizarea propriei mele nunti, am fost nevoita sa-mi fac zeci de tabele, sa-mi lipesc tot felul de hartii pe birou si sa-mi setez o gramada de remindere pe telefon, ca sa nu uit nimic. Si credeti-ma pe cuvant, planificarea unei nunti este patronata de sintagma “din timp”.

Restaurantul, aranjamentele, rochia, cocardele, boldurile, cosuletele, buchetul, fotograful, muzica, ... of... atatea...

Astfel incat, dupa serviciu, in ultimele doua saptamani inainte de nunta, eram ocupata cu cate ceva. Dar mi-am dat seama ca totul era pus la punct, mai putin... EU.

Nu aveam programare la coafor, nici la cosmetica si, sa fim seriosi, toata lumea stie ca pentru o asemenea sesiune de infrumusetare te programezi cu minimum o saptamana inainte.

In tot acest haos, s-a ivit deodata o raza de speranta. Mi-am amintit ca ma vopsisem cu doua luni inainte si ca, surprinzator, in tot acest rastimp, nu-mi aduceam aminte sa fi avut vreo nemultumire legata de
aspectul parului meu. M-am asezat in fata oglinzii si, cu cel mai critic ochi posibil, am inceput sa ma analizez. Suvita cu suvita. Ei bine, desi nearanjat, parul meu inca stralucea. Brillance, noua vopsea de la SCHWARZKOP, isi facuse treaba foarte bine. Iar daca reuseam sa ma programez la coafor macar in ziua cu pricina, ma gandeam sa le cer sa-mi aplice si niste tratamente speciale, pentru ca parul meu sa arate PERFECT! Zis si facut.

Dau telefon la salon si reusesc sa ma strecor cu doua ore inainte de ceremonie pe scaunul unei stiliste. De mani-epi-depi-pedi nu a mai fost loc, dar asta n-a fost nicio problema, pentru ca sunt semi-indemanatica si pot sa ma aranjez si singura.

Ziua Z. Cu stresul la cote maxime si cu parul intentionat vraiste, ma pregatesc sa merg la coafor. Deodata insa, un gand imi inmoaie genunchii: verighetele! Vai! Cum am putut sa uit!?!??! Trebuia sa
ajung la magazin sa le iau. Dar asta insemna ca renunt la coafor.

M-am urcat in primul taxi, am luat verighetele si m-am intors acasa. Mai aveam o ora jumatate. De vopsit nici nu mai incapea vorba...