In iubire nu trebuie sa ramai corigent niciodata

In iubire nu trebuie sa ramai corigent niciodata
Kudika
29 Aprilie 2010

M-am gandit de foarte multe ori cum ar fi sa ramai corigent la iubire. O intrebare prosteasca la prima vedere, fara note, fara catalog; parca si acum dupa atatia ani imi mai amintesc cum m-am indragostit prima data.

Ce sa spun era tocmai invers, eu eram aceea din cauza carea mai mereu in loc de doua persoane eram, fara sa vorbim , doar din priviri iscoditoare, patru. Si totusi, mai erau doua seri, iar noi trebuia sa ne intoarcem acasa. Ca de obicei, dupa vreo doua ore am plecat spre hotel si sub pretext ca baiatul, Bogdan, vrea sa o cunoasca pe fetita mea, mi-a cerut permisiunea sa o insoteasca.

La inceput am crezut ca este un doar pusti de varsta apropiata, care doreste sa mearga la discoteca si nu are cu cine, drept pentru care am avut o retinere, mai ales ca nu se despartea de tatal sau. Acesta avea insa alte intentii si mi-a citit parca gandurile, m-a asigurat ca baiatul este destul de serios. Au avut o prioada destul de urata in ultima vreme si copilul ar dori sa vorbeasca cu cineva, dar nu cu oricine.

Din vorba in vorba, am aflat ca domnul este inginer la o firma in Bucuresti, eu locuiam in Brasov, si, din pacate, cu un an in urma, dupa un accident nu au mai supravietuit decat el si baiatul. A fost o perioada grea pentru amandoi si de atunci copilul nu a reusit sa mai comunice, a devenit introvetit si, curios, spunea domnul Ionescu, o tot curta cu privirea in cele cateva zile pe fetita mea. Am acceptat sa ne mai intalnim si in ziua urmatoare mai mult din cauza baiatului desi, parca imi displacea ca ne spionau de cateva zile.

Asa ca aveam un partener de dialog si am inceput sa vorbim despre locul de munca, curios ca cele doua firme aveau si lucruri comune, iar eu mergeam la Bucuresti chiar in vecinatatea firmei la care el lucra, de doua ori pe luna. Mi-a fost greu sa aud povestea vietii sale, care se vedea ca lasase urme adanci in sufletul amandurora dar, asa cum afirma si Dragos (Ionescu), pentru copil si viata acestuia trebuie sa lupte si sa mearga mai departe.

In cele doua zile ramase, desi nu mi-a cerut explicatii, poate si fizionomia si suferinta mea de pe fata ii spuneau ceva, Dragos a fost destul de atent cu noi iar copiii au schimbat numere de telefon. Incet, incet, ne-am dat seama ca, poate din nevoia de comunicare, ori sa ne alinam suferinta sau, pentru ca asa a fost sa fie, ne-am atasat unii de ceilalti.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri