Setari Cookie-uri

Cam asa este in dragoste: Sexul face si desface

Dintotdeauna am auzit in jurul nostru: Sa vedem daca suntem compatibili si apoi mai vorbim despre noi! Trebuie sa fim compatibili, altfel ne pierdem timpul! Nu sunteti compatibili, adio sex. Compatibilitate... Potrivire sexuala... Cum ne dam seama daca suntem compatibili?

Poate... insa sunt persoane care altfel nu se simt iubite sau mai iubite decat facand dragoste cu celalalt. Si aceasta sete de dragoste nu se poate astampara decat facand sex zi de zi... ora de ora cand se afla in preajma celui iubit. Ce se intampla atunci cand celalalt nu "vede" lucrurile la fel?
Ce se intampla atunci cand pentru celalalt satisfacator este sa faca dragoste o data pe luna sau de patru ori pe an?


Spunem ca exista nepotrivire sexuala? Consideram ca unul se caracterizeaza printr-un libidou scazut, iar celalalt normal? Ce anume defineste normalul? Cum solutionam acest decalaj de apetit sexual? Nu trebuie sa asteptam sa ne vina cheful! Cercetatorii propun o "negociere" a frecventei partidelor de sex, considerand ca o astfel de negociere vine in sprijinul relatiei prin stimularea intimitatii celor doi.


Negocierea se trasforma intr-un joc si planificarea intr-o provocare. Instituirea de penalizari in caz de abateri da frau liber fanteziei. Compatibilitatea sexuala isi are izvorul in intimitatea emotionala a cuplului care are ca fundament dorinta si nevoia de celalalt. Insa avem rabdarea profunzimea sufleteasca necesara? Romantismul, tandretea, imbratisarile, saruturile si atingerile... presupun timp, rabdare, intimitate, daruire... de sine si reciproca. Treptat ne dezvoltam pulsiunea si dorinta sexuala "gustand" din fiecare moment petrecut impreuna. Compatibilitatea presupune si complicitate, cei doi parteneri "muncesc" impreuna pentru "construirea" intimitatii in doi. Ce inseamna a fi complici?


A putea impartasi cu celalalt, fara jena, fanteziile sexuale, a ne dezvolta sexualitatea prin celalalt, a ne simti impliniti prin celalalt, a ne explora si rafina simturile, a ne afisa nudititatea fara retineri.
A te simti confortabil unul in apropierea celuilalt, a te abandona mangaierilor si sarutarilor celuilalt...
Respectarea dorintelor sexuale ale partenerului... ce inseamna asta?... supunere, acceptare fara drept de veto?


Respectarea dorintelor celuilalt nu este una unidirectionala ci presupune reciprocitate. Anumite lucruri vin de la sine, insa este important sa avem delicatetea necesara de a spune lucrurilor pe nume si de a ne impartasi si cele mai ascunse fantezii.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
13 Septembrie 2011
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.