Eterna mireasa a nimanui

N-am fost niciodata in stare sa recunosc deschis ca, in ciuda intimplatoarei mele apartenente la o clasa sociala neobosita in a ejecta, macar din conversatii, marturisirile traditionaliste legate de nunta. Eu am visat intotdeauna la acea zi in care, imbracata intr-o diafana rochie alba, obligatoriu alba, voi alerga catre alesul de netagaduit al inimii mele. Inceputurile iubirilor mele, departe de a-mi lua mintile complet si de a ma face sa traiesc o eterna clipa prezenta, imi aduceau cu insistenta in inchipuire ziua miraculoasa in care eu si cu el ne vom lega pe vecie.

Primele saruturi imi ridicau intrebari despre cum aveam sa fiu ca mama a copiilor lui. Primele mingiieri, timide, le traiam intotdeauna proiectindu-ma imaginar in decorul perfect al atit de posibilei noastre nunti.

Anii au trecut si visele mele au murit, rind pe rind, sugrumate de sirul scurt al iubirilor mele prea crude, prea putin impartasite, deseori imposibile, uneori nedrepte, alteori atit de gresite. Am iubit poate prea nebuneste, prea putin calculat, deloc dozat, irational. Iubirea mea coplesitoare n-a stiut sa nasca iubire, n-a stiut sa atite legaminte, n-a stiut sa trezeasca inflacarare, sa stirneasca promisiuni.

N-am stiut sa iubesc cuminte, dulce, sfios, rabdator. N-am stiut sa iubesc des. M-am mistuit in iubiri chinuitor de lungi, incapatinate in rezistenta lor de a nu pieri cind erau de mult alungate. Iubirile mele vulcanice, nu atit prin manifestare cit prin consistenta, au doborit cu imbratisarea lor sentimentele debile, ezitante, imature, egoiste sau numai pur declarative ale barbatilor din viata mea. I-am condamnat atunci, dar timpul m-a invatat ca, mult mai greu decit sa iubesti fara speranta, este sa fii iubit cu disperare fara sa poti raspunde la fel.

Ca iubirea altuia te va apasa tot timpul inzecit mai coplesitor decit propria iubire nefericita. Ca-ti vei savura, tot timpul, cu voluptate, propriile neimpliniri, fugind din calea iubirilor care nu-ti trebuie, cu aceeasi voluptate.

Am incheiat fiecare an al maturitatii mele facind bilanturi dureroase. Am iubit enorm, pe de o parte. Nu m-a iubit nici un barbat indeajuns sa-i fiu mireasa, nu m-a iubit nici unul pina-ntr-acolo incit sa ma transforme dulce si divin, in mama a copilului sau, pe de alta parte. Si undeva, la mijloc, intre talerele balantei ascundeam temerile mele, ezitarile mele, vina mea.

---