De ce nu ma cere in casatorie?

Am ajuns, bineinteles, si la subiectul casatoriei. Mi-a marturisit ca pentru el este un pas foarte important, ca atunci cand va simti ca femeia de langa el este tot ceea ce are nevoie va face acest pas daca si ea il iubeste, insa inainte de toate trebuie sa se asigure oarecum ca nu va primi un refuz. Se temea de un refuz. Nu am putut sa nu il intreb de ce se teme de acel refuz daca totusi ar avea o relatie cu femeia inimii sale (evident ca ma gandeam la mine). Mi-a raspuns descriindu-ma, insa asa cum ma vedea el, nu cum ma “interpretam” eu. Mai exact, o femeie destul de inteligenta incat sa poata avea alte aspiratii, foarte independenta (inclusiv financiar) incat o schimbare relationala sa nu insemne prea mult pt ea... mai exact se temea de faptul ca nu este pentru mine, ca nu reuseste sa imi acorde suficient timp, ca salariul lui e mai mic, ca poate nu ma simt protejata, ingrijita si candva voi aspira la un altul cu posibilitati financiare mai mari. Practic totul se tragea dintr-un complex. I-am explicat cat de mult inseamna pentru mine valorile morale ale unui om, cat de mult ma atrage si faptul ca langa el m-am simtit cea mai fericita femeie, alintata, ocrotita si iubita. Au mai durat cateva luni in care aluziile despre casatorie au fost din ce in ce mai dese, pana cand, de ziua mea, singuri pe malul marii, bucurandu-ne de frumusetea momentelor, am facut marele pas: mi-a oferit inelul, fastacindu-se asa cum face el mereu cand este emotionat... Este atat de frumos, de maret ceea ce simti atunci cand persoana pe care o iubesti, o visezi, iti spune ca te vrea alturi viata toata.

Este bine ca atunci cand ne punem intrebari despre persoana iubita sa cautam totusi raspunsurile, s-ar putea sa le gasim intr-o alta ordine a lucrurilor decat cea pe care ne-am imaginat-o noi.

Camelia