Test inainte de nunta. Rezultat: picat!

Fiecare femeie isi doreste in adancul sufletului sau sa se casatoreasca, sa isi poata intemeia o familie si sa se implineasca intru totul ca femeie, iubita si mama! De multe ori, tocmai din aceasta dorinta de a gasi barbatul potrivit cu care sa se casatoreasca femeile accepta chiar prima cerere in casatorie, fericite ca au aceasta ocazie, ca li se deschide acest drum spre fericire, fara a analiza prea bine daca el.... chiar este alesul. Conform vechii vorbe “Te grabesti ca fata mare la maritat”.

Eh... si eu imi doresc familie, copil, dragoste... un om alaturi de care sa savurez bucuriile vietii si sa infrunt necazurile. Insa am avut ca exemplu casnicia nereusita a parintilor mei, astfel ca de mica am inteles ca nu trebuie sa te grabesti la primarie cand semnezi legalizarea relatiei. Astfel imi este mai greu sa prind incredere intr-un barbat, plus ca omul se schimba, unul este cand l-ai cunoscut si altul peste trei ani cand ai vrea sa-l iei de barbat. Am intalnit si eu unul care chiar era acel barbat la care am visat, care atunci cand te ia de mana sau iti vorbeste te simti in al noualea cer, uiti de stresul zilnic, simti cum inima iti palpita cand stii ca urmeaza sa va intalniti... acele emotii care sunt probabil cele mai frumoase din viata, cele mai frumoase simturi pe care o persoana le poate trai. Ne intelegeam bine, extrem de bine, vedeam viata in acelasi mod, astfel ca nu aveau de unde sa se nasca motive de cearta, ne sunam in timpul serviciului si abia asteptam sa mergem acasa, sa ne vedem, sa ne imbratisam, sa vorbin nimicuri, sa dormim unul in bratele celuilalt. Ne placea cu adevarat sa fim impreuna, aveam tot felul de activitati comune, ne placea sa ne jucam, gateam impreuna, ne bateam cu frisca etc. Traiam o frumoasa poveste de dragoste.

Timpurile s-au schimat insa si toate din cauza carierei. El a inceput sa lucreze din ce in ce mai mult pentru a ne putea permite casa si un pic de lux, iar eu la fel, astfel ca ne-am luat probabil prea multe angajamente. Ajungeam amandoi acasa la ore tarzii, prea epuizati pentru a mai fi in stare sa petrecem cateva minute impreuna, comunicarea noastra ajunsese sa se faca in marea ei majoritate prin telefon. S-a racit relatia... pretentiile fiecruia au crescut, insa posibilitatea de a ne satisface mai mult unul altuia nevoie de dragoste era din ce in ce mai mica. Asa a trecut ultimul an... an in care l-am simtit din ce in ce mai departe. Cunosc prea bine cum arata o relatie care... nu mai e relatie, stiu pentru ca zilnic vedeam aceasta expresie pe chipul parintilor mei. Cunosc acel chip... acea expresie... acele priviri pe care incepuse sa le aiba si el. Nu ma mai dorea la fel de mult, comportamentul lui se schimbase, nu imi mai multumea macar cu un sarut dimineata cand ii aduceam cafeaua la pat, nu mai gateam impreuna... avea doar mofturi si parca totul i se cuvenea. Apoi a inceput cu pretentii, tonul se ridica din ce in ce mai mult, cuvintele duceau si ele tot mai mult spre aluzii jignitoare... Nu pot spune ca m-a jignit, nu direct... dar “discret” da.