Nunta mea fara... mire

In fine, voi scurta detaliile fiindca inca ma dor sa mi le aduc aminte. Traiam o fericire cum numai in povesti exista, si intr-un final a venit si ziua nuntii. Aveam multi invitati, asa cum isi dorise el, eram emotionata si purtam naucita de fericire mult-dorita rochie alba... A venit seara si petrecerea de nunta a inceput, am deschis ringul de dans cu un vals vienez si ne-am distrat o vreme alaturi de invitati. Parea fericit, insa nu dupa mult timp a venit sa-mi spuna ca el trebuie sa plece ca au intervenit unele probleme de afaceri si ca trebuie sa le rezolve atunci. M-a sarutat si a plecat.

Am ramas singura la nunta, nu am putut reactiona cand l-am vazut ca pleaca dupa acel sarut... M-a bufnit instant plansul cu lacrimi mari de durere, fara sa-mi mai pese ca sunt mireasa, ca sunt machiata, simteam un tremur interior ca atunci cand cel mai frumos vis al tau s-a rupt, a fost sortit esecului si tu stai fix in fata nereusitei, a erorii, frustrat, trist, singur si... slab. Plangeam o realizare de-o clipa, plangeam cu lacrimi ale sufletului constientizarea intr-un moment a faptului ca eu nu eram iubita asa cum imi doream sa fiu, ca omul ala de succes pe care poate il veneram nu ar fi reusit vreodata sa imi ofere caldura unui camin si sa fie un tata bun copilului meu. Intelegeam ca pentru el viata inseamna cariera si ii pasa prea putin de ceea ce are acasa, uita ca poate aveam din cand in cand nevoie de un telefon sa ii aud vocea, de un gest tandru, de o floare, nu doar de acele lucruri de rutina pe care toti le fac si nu aduc nimic spontan unei relatii, roicat de pline de lux ar fi fost. Intelegeam ca un cadou adus cand se intorcea dupa saptamani de absenta nu va completa vreodata timpul cat nu a fost langa mine, timpul in care era SINGURA, asa cum ma aflam atunci, plangand cu lacrimi ce parca imi zgariau sufletul in parcarea restaurantului si ma uitam fara sa pot clipi macar la verigheta ce-mi statea rece pe deget. Mi-am adunat puterile, m-am dus la baie, mi-am reimprospatat machiajul si m-am intors la invitati cu o fata zambareata si plina de distractie si amuzament, le-am explicat in fuga ca sotul meu avea o probl urgenta si am continuat distractia. Culmea este ca unii dintre invitati, prieteni ai mei, inca mai povestesc ce distractie a mai fost atunci, fara sa-si dea seama ca vorbesc de nunta in care eu am fost singura, ca ma ranesc inca acele amintiri. Ei s-au distrat, s-au simtiti bine, de asta i-am invitat.