Prea tarziu...

Acum te-a prins putin optimismul in obraji si in gesturi. Imi vorbesti curajos, cu indrazneala, cu speranta in glas, cu gesturi largi, cu mila de tine, cu drag si compasiune pentru vechea de mine. Atunci nu mi-ai adresat niciun cuvant. Nimic nu mi-a trecut pe langa urechi, in ochii tai nu s-a rasfrant o licarire de ceva care sa-mi aline cumva sufletul. O parere de rau, o aripa de remuscare, o privire de simpatie si intelegere... Un sunet, o imbratisare, o incurajare... Au fost? Nu zau?... Puteai sa juri, nu-i asa, ca roata nu o sa se intoarca niciodata? Si eu la fel. Si cat am blestemat cand am vazut-o patrata. Si cum ma rog acum sa fi tacut atunci odata... Prea tarziu...

Credeai ca pe tine singuratatea nu o sa te atinga. Pe tine, cel care ai fi putut avea orice femeie... Ma credeai norocoasa ca te-am ales pe tine, iar eu ma vedeam prima si cea mai norocoasa femeie de pe pamant ca tu, tocmai tu, te-ai oprit la mine. Ma intrebam de ce, ce am facut in alta viata ca sa merit atat de multa fericire pe acest pamant. Sincer, cred doar ca nu ma privisem niciodata bine in oglinda. Atunci erai tare sigur pe tine si credeai ca o sa-ti gasesti fericirea in cu totul alta parte. Acum sovai si pari nesigur rau pe tine. Oare ce ti s-a intamplat intre timp? Te-a coplesit singuratatea? Nu iti place noaptea cand trebuie sa o imbratisezi strans si sa faci si dragoste cu ea? Ai aflat si tu abia acum, abia acum, ce inseamna sa tremuri de dorul cuiva? Prea tarziu, nu?...

Iti vad lacrimi in ochi si as vrea cel putin sa cred, sa stiu ca sunt reale, nascute dintr-o durere similara cu a mea. Ba nu... Mai mare... Insist insa sa-ti spun, si tu stii cel mai bine, ca mi-au placut dintotdeauna teatrul si trairile dramatice. Am urat minciunile grotesti, dar mi-au placut minciunile frumoase, cele care iti dau iluzii ca sa crezi, suflet sa se imbete, inima sa se aline. Nici macar nu te-ai obosit sa minti urat... ipocrit... cumva, oricum. Pe atunci, erai convins ca prin tine graieste glasul adevarului. Si nici nu te-ai clintit in fata mea. M-ai lasat acolo... Fara nimic... In viata...

Te-ai intors acum si imi zambesti. Imi promiti ca nu o sa mai ranesti. Iti zambesc. Iti promit solemn ca nu o sa ma mai las in veci ranita. Imi vorbesti. Vorbesc si eu. Ma iei usor de maini si iti apesi buzele pe pielea lor. Imi las mainile sarutate cu aceeasi patima si reverenta cu care eu obijnuiam sa iti sarut obrajii. Imi spui ca-ti pare rau. Iti spun ca te cred. Si mie mi-a fost. Imi ceri sa te compatimesc. Te compatimesc. Stiu cat de greu ii este unui barbat sa-si formuleze scuzele in fata unei femei. Vrei sa ma convingi ca ti-a fost dor. Cum sa-ti fie dor de ceea ce ai vrut sa uiti?