Nunta de vis: Poveste pentru o viata!

Adolescenta, cruda adolescenta!

Cand am mai crescut, am inceput sa inteleg ca iubitul din povesti nu va aparea asa, pur si simplu, la usa mea. Si atunci mi-a cazut cerul in cap: eu nu pot sa il caut, pentru ca nu pot, iar el nu apare din senin? Nu o sa ma mai marit niciodata!

Toti baietii de care mi-a placut in generala sau in liceu erau indragostiti de alte fete. Si mama imi repeta intr-una: „Nu stiu ei ce pierd!” si „Esti cea mai frumoasa fata!” (asta era mereu acompaniata de un pupic mamos pe crestet) si „Daca astepti mai mult, inseamna ca Dumnezeu este ocupat sa iti gaseasca un iubit pe masura!” Ea a fost mereu sigura pe mine si multumita de faptul ca are o fata... feminina!

Eu, in schimb, imi puneam tot felul de probleme: ca sunt prea slaba, ca parul meu nu are culoarea potrivita, ca am buzele prea subtiri, ca port fuste prea des, ca sunt prea tocilara, ca nu este destul de evident ca vreau pe cineva.

Iar atunci ma gandeam: halal nunta de poveste! Ma marit singura? Da, da! Si imi iau domnisoare de onoare pe Sheila si pe Chuchi (catelusele pe care le aveam atunci), si o sa fie o nunta restransa, in familie – oricum nu as fi avut pe cine altcineva sa invit!