Iubiti pentru a doua oara

Asa a inceput. In ciuda faptului ca parea un tocilar in primele noastre zile de interactiune, s-a dovedit apoi a fi un om foarte deschis, cu o cultura generala debordanta, cu maniere alese si cu un farmec... caruia nu i-am putut rezista, asa ca in primul week-end, cel din saptamana cu pricina, am plecat la munte cu el. Relatia noastra a fost una plina de viata, de peripetii, de distractie (in doi, lucru pe care l-am apreciat foarte mult, ii placea sa stea cu mine), insa mai avea ceva relatia noastra: sustinere. Acea sustinere care nu e doar cu vorba, ci si cu fapta. Nu de putine ori m-a impresionat prin faptele sale de atentie, atunci cand ma asteptam mai putin, facand pentru mine lucruri pe care nu as fi avut indrazneala nici sa le gandesc, dar sa le pretind de la o persoana. Ma iubea, iar eu simteam asta mai puternic decat orice alt simt al meu. Si eu de asemenea pe el. Timp de doi ani de zile am trait cea mai frumoasa poveste de dragoste, ne mutasem impreuna, intreaga lume era a noastra.

Apoi... s-a produs ruptura. El si-a gasit un loc de munca foarte bine platit, ne permitea sa traim bine ca si venituri financiare, dar necesita sa stea foarte mult timp plecat. Erau multe femei care il doreau, stiam asta inca din facultate, femei ce incercau mereu sa rivalizeze cu mine, insa... el era mereu aproape. Cand a luat acel job... nu mai era. Vocea lui la telefon se auzea din ce in ce mai rar... relatia s-a racit foarte tare. Poate ca ochii care nu se vad, chiar se uita. Eu am devenit usor nesigura privind timpul sau liber, iar el manifesta acelasi sentiment, urmand ca dupa cteva luni sa fie gelos, irascibil, convins ca il insel. Si eu eram la fel cu privire la el. Eram poate prea copii. Relatia devenise din ce in ce mai tensionata si in urma unei certi importante am hotarat sa ne despartim.