Ma marit virgina... cu sufletul

Pe vremuri, cand casatoriile se faceau inca din adolescenta, ba chiar la varste pana in 14 ani, era firesc ca femeile sa fie virgine. Teoria virginitatii nu stiu de unde vine si nici de ce trebuie sa fie asa, insa este cert ca in zilele noastre, cand femeile ajung sa se casatoreasca in jurul varstei de 25-30 de ani, virginitatea ramane poate o problema de domeniul trecutului.

Astazi conceptele sunt altele, femeia vrea sa cunoasca poate macar doi barbati pentru a putea face diferenta, la fel si barbatul. In zilele noastre exista divortul, in alte vremuri nici macar gand la existenta sa nu era. Acum ne putem gandi ca in sensul virginitatii poate regulile au fost mai ingaduitoare cu barbatul, iarasi, nu stiu de ce. In fine, oricum virginitatea unei femei nu consta intr-un himen prezent la locul sau din nastere (oricum astazi se pot face operatii prin care femeile redevin... virgine), caci chiar si asa un fel de sex tot se poate face si n-am mai putea spune ca este chiar... virgina, desi himenul este neclintit de la locul lui. Sunt si femei agresate saracele... oricum nu cred ca virginitatea trupeasca este atat de importanta, ci curatenia sufletului. Cand spun suflet nu ma gandesc la duh sau la alte forme religioase, ci pur si simplu la acel “ceva” care strange toate simturile pe care o fiinta le poate zamisli...

Mi-am permis sa vorbesc despre virginitate desi stiu ca fiecare are parerea sa despre acest subiect fiindca viata te poate duce pe unele carari care te invata ca dragostea, casatoria si virginitatea nu intotdeauna fac casa comuna...

Povestea dragostei mele incepe din copilarie. Aveam un prieten bun pe vremea aceea cu care ma jucam orice, parca aveam aceleasi idei si aceleasi placeri, alegeam aceleasi jocuri, ne placeau aceleasi replici si aveam talente asemanatoare si aptitudini deasemenea: ne plcea sa pictam, sa cantam la pian si ne doream amandoi sa fim doctori. Ce este deosebit fata de alte relatii intre copii este ca desi iubeam amandoi aceleasi jucarii, intelegeam ca si celalalt are nevoie sa se joace, nu ne-am certat niciodata pe vreuna. Apoi am crescut si scoala am facut-o impreuna, eram in aceeasi clasa, asa ca o concurenta acerba s-a nascut intre noi si in felul acesta in primii doi ani de scoala devenisem deja printre cei mai buni elevi, ca pana la finalul Generalei sa fim olimpicii scolii. Trecusem impreuna prin nenumarate amintiri, acele amintiri pe care nu le poti avea niciodata in viata adulta. Tin minte ca era foarte nebun si curios, ma luase pe furis de acasa si fugisem amandoi sa ingrijim o pisicuta ranita si adapostita de el prin tufisurile din spatele blocului, la mare cand am fost m-a “furat” intr-un amurg tarziu din pensiune si m-a dus pe furis pe malul marii sa-mi ofere un colier de scoici pe care il facuse ziua pentru mine si il ascunsese intre stanci... Chiar si acum gestul acela mi se pare cel mai romantic moment pe care l-am trait... Doi copii, pe o plaja aproape pustie, intr-un amurg superb fugind cu sufletul la gura pe o plaja cu nisip rece si zgribuliti de briza, pentru un colier, al prieteniei vesnice cum imi zicea el. Ce fade sunt relatiile la maturitate, un restaurant, o plimbare rara si scurta, cu cateva vorbe, seri de dragoste, niste lumanari aprinse ca “asa se face” si... asta-i romantismul. Nimic spontan, totul dupa “cum se face”. Nu m-a mai furat niciun barbat intr-un amurg sa imi ofere un dar facut cu mana lui si ascuns de vederea altora, care sa lege un pact secret... fie el si de prietenie.