Ma marit virgina... cu sufletul

Mai apoi in liceu fiecare din noi a avut relatiile lui si ne intalneam (eram vecini de palier) sa ne povestim unul altuia ce peripetii am mai avut, ne sfatuiam si ne sustineam unul pe altul cand sufeream vreun esec in dragoste. Amandoi am dat la medicina si amandoi am admis in facultate, amandoi in aceeasi serie si ne-am mutat in aceeasi grupa. Din nou alta concurenta, care-i mai bun si evident, eram bursieri.

Ne intelegeam din priviri, sau chiar este mult spus, nici nu trebuia sa ne privim in ochi, ne intelegeam gesturile, pana si mersul. Era cea mai blanda voce pe care am auzit-o vreodata. Cand eram trista stia atat de bine sa ma inveseleasca, era deosebit de haios si cand ma lua in brate parca printr-o magie toate grijile mele dispareau. Ma simteam in siguranta langa el, stiam ca orice mi s-ar intampla as fi primit o mana de ajutor. E acea incredere deplina pe care nu cred ca o poti capata in cineva cand esti adult, nici macar in sotul care iti este alaturi de ani buni si... constati cu uimire ca te inseala. E un sentiment atat de pur, de sincer si de real, sunt prea multe lucruri care te leaga de o persoana si care nu se mai pot stinge, nu se mai pot pierde undeva. Am trait mult prea apropiati unul de altul ca intre noi sa isi faca loc vreodata “golul”.