Setari Cookie-uri

Povestea unei nunti de vis

Casatoria are pentru fiecare o conotatie aparte. La fel si pentru mine. Din ziua in care mi-a spus ca vrea sa fiu mireasa lui nu mi-a mai stat gandul decat la nunta. Minunatul moment a fost intr-un din zilele friguroase ale concediului de Craciun, acele zile in care stai in casa si nu ai foarte multe activitati. Nici noi nu aveam treburi de facut si ne bucuram de caldura camerei noastre, caci eram la munte. Ceea ce am apreciat amandoi la acele momente a fost faptul ca, desi in lipsa activitatilor oamenii se plictisesc, totusi noi ne simteam mai bine ca oricand impreuna. In acea perioada am avut numai zile de vis si am realizat cat de bine ne simtim cand suntem doar noi doi, singuri, si cat de multe nimicuri frumoase ne puteau face fericiti, mai fericiti decat daca am fi realizat ceva maret. Atunci ne-am dat seama amandoi ca suntem suflete pereche.

Am trecut peste multe momente superbe de la nunta noastra, insa cred ca s-ar forma un roman daca as detalia toate intamplarile, desi mi-ar face placere. Ne-am casatorit in mai, luna despre care superstitiile spun ca ar aduce despartire. Noi nu credem in ele, desi multa lume a avut grija sa ne atentioneze, noi credem in dragoste si cred ca prin aceasta avem forta sa trecem peste orice obstacol.

Viata a fost blanda cu mine, astfel mereu s-a intamplat sa am in jur opameni cu inima buna, care stiu sa iubeasca, sa respecte, sa fie prieteni si sa se distreze. M-am maritat tarziu, e drept, insa cred ca este foarte important sa alegi in jurul tau persoanele potrivite, iar partenerul de viata sa fie unul langa care sa te simti frumoasa si fericita in fiecare zi.

O poveste trimisa de Elena.

Va asteptam sa ne scrieti si voi experienta voastra privin ziua nuntii la adresa revistei noastre office@grace.ro .

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Iunie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.