“Te iubesc” ii jur, dar juramintele sunt valabile doar in acel moment. Cum am putea pune certitudinea deasupra iubirii? Cum am putea castiga o siguranta: “ne iubim, pentru totdeauna, sau cel putin pana la moarte”?
Poti iubi, dar pana la limite clare, limitele tale si de atatea ori ramai uimita cand le vezi trecute cu asa multa lejeritate de altii, admise de altele. Sunt limitele armoniei, ale prostiei, ale bunului simt, ale respectului... Unele femei pot ramane, cel putin periodic, langa barbati violenti, alcoolici, care de mult au uitat ce este respectul, sclipirile inteligentei au pierit cu ceva timp in urma, umorul la fel si tot ceea ce ramane e... orice, numai fericire nu. Poti iubi si raul cand crezi ca alta varianta n-ai, dar eu cred ca decat in situatii urate in doi, mai bine unele bune, dar singura.
Il iubesc, asa cum stiu si cum pot eu, dar pana cand va inceta sa ma respecte, pana la primele cuvinte urate, pana la primele tipete. Pana atunci cand vor aparea primele semne ale egoismului si nepasarii, pana la prima minciuna serioasa, pana la prima inselare, pana la primul semn de violenta, pana cand ma va speria, pana cand armonia dintre noi nu va mai putea fi tinuta, pana cand va deveni slab, intretinut, dependent sau poate prea posesiv. Pana cand va uita ca focul dragostei trebuie intretinut in fiecare zi, pana cand va uita sa ma admire, pana cand va uita ca avem nevoie si de timp petrecut in doi.
Cand acestea incep sa apara, iubirea isi scrie testamentul si suferinta se naste... Cred ca pana atunci putem iubi si asa ar trebui probabil sa sune juramintele de dragoste.
Un articol de Iulia Dibu
Spune-ti parerea!