De mica, in religie crestina fiind botezata, am inteles ca Dumnezeu sustine dragostea si adevarul mai presus de orice, ca intelegerea si iertarea sunt atitudini care te fac mai bun si mai fericit, ca ai tot dreptul sa iubesti si sa fii iubit si daca nu faci rau vei avea o viata frumoasa, pasnica, multumitoare.
Acum doua veri am plecat in strainatate la niste prieteni care au o casa pe plaja. An de an ma cheama pe la ei si eu ma duc. De data asta aveau un vecin nou, imi povestisera inca din vremea cand eram in tara ca vecinul lor e frumos, e “cuminte” si ca abia asteapta sa il cunosc si eu. Ma rog, normal ca urma sa-l cunosc si eu, si ce daca?
Ei bine, intalnirea noastra a fost de fapt o dragoste la prima vedere. Sateam intr-un amurg superb pe plaja si ma bucuram de briza rece si umeda care imi mangaia pielea, singura, cu o cafea calda pe care o strangeam in maini. Imi place sa raman singura uneori, mai ales in natura. A inceput o ploaie marunta, ca de vara, m-a facut fleasca, dar eu nu m-am miscat de pe nisip, savurand ceata de vapori care se ridica peste valurile tuburate de miile de picaturi si ascultand ploaia. Nu stiu cat am stat acolo, ploaia s-a oprit, era deja intuneric, insa nu aveam de gand sa ma ridic. De obicei concediul meu de vara il petrec la acesti prieteni (din copilarie) si savurez la maxim clipele cand uit cu totul de griji.
Spune-ti parerea!