Am 25 de ani, dar viata m-a pus la incercare de nenumarate ori pana acum si am ajuns sa ma simt de 50 de ani, cu toate ca abia am implinit jumatate din aceasta varsta. Am citit multe povesti de dragoste neimplinita, in care da, marturisesc, de multe ori m-am regasit, insa alte dati stiam ca pot spune mai multe, ca am trecut prin experiente poate mai dureroase decat ale celorlalte femei de varsta mea, ca inima mea este tulburata, nefericita si ignorata complet de omul caruia i-am dedicat-o pe de-a intregul…
Pe vremea cand eu m-am indragostit de el, era intr-o relatie de doi ani de zile cu o fata, Lucia, dar spunea ca nu mai simte nimic pentru ea. Tin minte cum statea intotdeauna si imi povestea cum ea il sufoca si nu stie cum sa scape de ea, pentru ca parintii lui o placeau foarte mult pe aceasta iubita a lui si insistau sa se casatoreasca. Imi spunea cum ii place atat de mult sa stea cu mine, sa ne intalnim, sa radem, sa povestim, pentru ca se simte liber si nu mai este presat de prietena lui cicalitoare. Nu stiu cum sa va explic, nu-l cunoasteti pe Sorin, dar este un barbat foarte bine, indraznet si destept, asa ca a avut succes la femei dintotdeauna. Provine dintr-o familie de machedoni, iar parintii lui vroiau sa se casatoreasca cu Lucia inca de cand erau ei adolescenti, pentru ca se intelegeau foarte bine si cu familia fetei. Dar asta e viata, eu m-am indragostit de el, el m-a placut. De iubit nu m-a iubit niciodata si am aflat acest adevar dureros abia acum ceva timp, cand baietelul nostru implinise deja un anisor… Acum, cand ma gandesc si incerc sa analizez la rece toata viata noastra impreuna, cred ca m-a cerut in casatorie cand i-am spus ca sunt insarcinata din doua motive: pentru ca se simtea obligat sa-si faca datoria de barbat (el e foarte bine crescut, un adevarat domn in societate) si pentru ca vroia, pe atunci, sa scape de iubita lui, cu care il obligau parintii sa se casatoreasca.
Spune-ti parerea!