Fiecare femeie isi doreste in adancul sufletului sau sa se casatoreasca, sa isi poata intemeia o familie si sa se implineasca intru totul ca femeie, iubita si mama! De multe ori, tocmai din aceasta dorinta de a gasi barbatul potrivit cu care sa se casatoreasca femeile accepta chiar prima cerere in casatorie, fericite ca au aceasta ocazie, ca li se deschide acest drum spre fericire, fara a analiza prea bine daca el.... chiar este alesul. Conform vechii vorbe “Te grabesti ca fata mare la maritat”.
Timpurile s-au schimat insa si toate din cauza carierei. El a inceput sa lucreze din ce in ce mai mult pentru a ne putea permite casa si un pic de lux, iar eu la fel, astfel ca ne-am luat probabil prea multe angajamente. Ajungeam amandoi acasa la ore tarzii, prea epuizati pentru a mai fi in stare sa petrecem cateva minute impreuna, comunicarea noastra ajunsese sa se faca in marea ei majoritate prin telefon. S-a racit relatia... pretentiile fiecruia au crescut, insa posibilitatea de a ne satisface mai mult unul altuia nevoie de dragoste era din ce in ce mai mica. Asa a trecut ultimul an... an in care l-am simtit din ce in ce mai departe. Cunosc prea bine cum arata o relatie care... nu mai e relatie, stiu pentru ca zilnic vedeam aceasta expresie pe chipul parintilor mei. Cunosc acel chip... acea expresie... acele priviri pe care incepuse sa le aiba si el. Nu ma mai dorea la fel de mult, comportamentul lui se schimbase, nu imi mai multumea macar cu un sarut dimineata cand ii aduceam cafeaua la pat, nu mai gateam impreuna... avea doar mofturi si parca totul i se cuvenea. Apoi a inceput cu pretentii, tonul se ridica din ce in ce mai mult, cuvintele duceau si ele tot mai mult spre aluzii jignitoare... Nu pot spune ca m-a jignit, nu direct... dar “discret” da.
Spune-ti parerea!