Fetita care se incalta cu pantofii mamei
Stiu, toate am fost acolo. Pandeam momentul in care mama facea mancare sau pleca la serviciu, ne strecuram in camera ei, apoi in dulap, apoi in sertarul cu ruj rosu si margele, apoi in cealalta parte a dulapului, unde erau minunatii pantofi pe care nu aveam voie sa ii incaltam, sa nu le rupem tocurile.
Ce frumoasa mai credeam ca sunt manjita pe jumatate de fata cu rujul ei rosu aprins! Of, si cate margele nu i-am rupt! Si cate rochii i-am patat de ruj si carioci!
Sursa foto interior si prima pagina: Shutterstock.com
Totusi, mama imi zambea de fiecare data cand ma vedea inhamata cu rochiile ei, pe care mi le legam de jur imprejur sa se tina de mine. Si atunci am stiut: vreau sa fiu fata! Si mai stiam ceva: voiam sa fiu mireasa! Dupa toate emisiunile cu prezentari de rochii de mireasa fabuloase, de printesa, dupa filme in care toata lumea era fericita in jurul mireselor, dupa reclamele cu mirese alergand zambitoare, cu vantul fluturandu-le prin par si voaluri... nu aveam cum sa nu vreau sa ma fac mireasa.
Si da, voiam nunta mare, fastuoasa, cu mancare multa si oameni multi, si pasarele care sa imi plimbe cositele sprea altar! Voiam o nunta ca a Ilenei Cosanzeana... asa cum mi-am imaginat ca a avut-o ea!
Spune-ti parerea!